marți, 16 septembrie 2014

Chec Dundee cu fructe confiate

Dundee este un chec scoțian tradițional cu multe fructe uscate, foarte bun și aromat. Nu conține agenți de creștere și se coace la foc mic timp de aproximativ 2 ore. Pus într-un recipient închis, checul își păstrează aroma multă vreme. În varianta originală checul este copt într-o tavă rotundă și este decorat cu migdale întregi. Eu, însă, am înlocuit migdalele cu tradiționalele nuci de pe la noi și l-am copt în tăvi mici dreptunghiulare. Bun și așa, diferența este că se micșorează puțin timpul de coacere.
Rețeta este din revista Delicii la cuptor.
Ingrediente:
125 g stafide negre,
125 g stafide galbene,
125 g fructe confiate sau vișine uscate (ori amestec - caise, etc),
25 g migdale opărite (mărunțite),
275 g făină de grâu,
225 g unt,
225 g zahăr brun,
coaja rasă de la o portocală,
coaja rasă de la o lămâie,
4 ouă mari,
32 migdale întregi, opărite (sau câteva bucăți de nuci).
Mod de preparare:
Încălziți cuptorul la 170 grd. C. Ungeți cu unt și tapetați cu hârtie de copt o formă adâncă, rotundă, cu diametrul de 20 cm (sau 2 tăvi mici, dreptunghiulare de chec). Amestecați făina cu fructele uscate și migdalele mărunțite.
Bateți untul cu zahărul până obțineți o cremă de culoare deschisă. Adăugați coaja de portocală și lămâie. Bătând continuu, adăugați pe rând ouăle și treptat amestecul de făină și fructe uscate.
Turnați aluatul în forma pregătită și acoperiți cu migdale întregi (sau nuci, bucăți).
Coaceți la cuptor (la 170 grd. C) timp de aproximativ 2 ore (1 oră și 50 de minute), verificând checul, să fie consistent la pipăit.
Poftă bună!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu