joi, 27 septembrie 2012

Briose cu afine (reteta de baza)

Este o reteta de baza pentru briose (muffins), simpla si rapida, cu 1 sau 2 oua, putin unt topit, lapte, faina, putin zahar si praf de copt. Reteta poate fi usor modificata in functie de fructele folosite, anume pentru afine, zmeura, capsuni, portocale, piersici, nuci sau stafide.

Ingrediente:
2 cani faina,
2 lingurite praf de copt,
1/2 lingurita sare,
2 linguri zahar (sau pana la 1/2 cana zahar, in functie de fructele folosite),
1 sau 2 oua,
1 cana lapte,
1/4 cana unt topit,
fructe, dupa preferinta, vezi mai jos (eu am pus 1 cana afine).
Utilizati o cana de 250 ml pentru masurarea ingredientelor.
Mod de preparare briose cu afine: Se amesteca  1 si 3/4 cani faina (1/4 cana faina se pastreaza pentru a fi amestecata cu afinele), praful de copt, sarea si  1/2 cana zahar. Separat se amesteca ouale (batute usor) cu laptele si untul topit. Se combina apoi cele doua compozitii. Se  amesteca usor 1 cana afine cu 1/4 cana faina si se adauga in compozitie. Posibil sa se coloreze compozitia in mov, dar dupa coacere arata bine. Se toarna in tavitele unse si tapetate cu faina, sau in hartiute speciale pentru muffins. Se coc la foc potrivit spre tare, timp de 15 minute, sau pana se rumenesc usor. Ies 12 bucati.
Pofta buna!

***
Alte variante, pornind de la reteta de baza:
 Briose cu zmeura, capsuni, sau fructe de padure - se procedeaza la fel ca la cele cu afine, pastrand 1/4 cana faina care se amesteca usor cu fructele si se adauga la sfarsit in compozitie. Se foloseste 1/2 cana zahar.
 Briose cu portocale - se adauga 3/4 cana coaja de portocala zaharisita, taiata in bucatele mici.
 Briose cu piersici - se adauga in lapte 3/4 cana piersici curatate de pielita si taiate in bucatele mici.
 Briose cu nuci - se foloseste 1/4 cana zahar si se adauga 1/2 cana nuci.
 Briose cu stafide - se adauga 1/4 cana stafide in compozitie.

4 comentarii:

  1. Yupiiiiiiiiiii,pot sa-ti scriu mesaje!!!!!!multumesc!!!!!pupp!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc de comentarii, Mirela! Chiar n-am observat ca era activata setarea aceea pentru comentarii. Acum am rezolvat, multumita tie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vroiam tare mult sa fac comentarii la bunatatile tale,iar cand am vrut sa-ti spun ca vin la o portie de lasagnia,care este preferata mea,umpluta de la carne pana la fructe,nuci,,,,etc,pap tot,,,upsss nu puteam si m-am tot gandit pana am gasit solutia,,,,,pupppppp!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere